Medieșeancă zdrobită în bătaie de fostul concubin. Bărbatul a lovit și o mașină de Poliție

Un bărbat de 36 de ani, domiciliat în județul Brașov, a fost reținut luni de polițiștii din Mediaș, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe, distrugere și tulburarea liniștii și ordinii publice. În data de 12 iunie, un echipaj de poliție din sistemul de ordine publică al Poliției Municipiului Mediaș a răspuns unui apel efectuat prin SNAU 112, o femeie sesizând faptul că este agresată de fostul concubin. După efectuarea apelului, femeia a fgit din casă, fiind identificată de polițiști în stradă, în imediata apropiere a locuinței. Împreună cu polițiștii, femeia a intrat în imobil, însă presupusul agresor nu a mai fost găsit. În acest interval de timp, acesta a adus daune autospecialei de poliție, provocându-i mai multe avarii, printre care oglinzi distruse, iar și o ușă și o aripă a mașinii fiind avariate, fiind surprins și reținut de polițiști. Femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Mediaș în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar bărbatul de 36 de ani a fost condus la sediul Poliției Municipiului Mediaș pentru audiere. În cursul zilei de luni, împotriva sa s-a dispus reținerea pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă.
Un produs Blogger.