Fostul președinte, acuzat că a cerut insolvența Gazului Metan. Ce spune Ioan Horoba

Acuzat de mai multe persoane că el și fiul său se află în spatele societății care a cerut insolvența clubului Gaz Metan, fostul președinte al alb-negrilor, Ioan Horoba, susține că aceste lucruri sunt pure speculații și dorința unor oameni din Mediaș de a-l discredita. Horoba spune că nici el, nici fiul său nu au nicio legătura cu societatea care a cerut la mijlocul săptămânii insolvența clubului medieșean. Fostul președinte al formației din Mediaș crede că aceste afirmații au fost aruncate pe piață de persoane care doresc să îl discrediteze. "Am citit și eu ce se vehiculează, cum că eu sau fiul meu suntem în spatele societății care a cerut insolvența celor de la Gaz Metan Mediaș. Sunt niște afirmații care nu încearcă altceva decât discreditarea mea. Eu am fost președinte 7 ani la Mediaș și nu am avut și nici nu am nicio intenție să fac rău clubului Gaz Metan. Firma fiului meu se numește Wens Travel, iar societatea care a cerut acum insolvența Gazului Metan se numește Weco Travel. Vă repet, nu am nicio legătură cu acest lucru și suntniște acuzații mincinoase", a declarat, în exclusivitate, Ioan Horoba.
O agenție de turism, care s-a ocupat de cantonamentul din iarnă din Turcia al formației Gaz Metan Mediaș cere insolvența clubului de pe malurile Târnavei Mari. Agenția respectivă s-a ocupat de cantonamentul din iarnă al echipei medieșene, cantonament desfăşurat în Antalya. Agenţia de turism s-a ocupat ce rezervarea şi plata cazării celor de la Gaz Metan Mediaş, dar şi de meciurile amicale disputate de jucătorii clubului medieșean. De biletele de avion s-a ocupat fostul preşedinte al ardelenilor, Ioan Horoba. Nota de plată, în valoare de peste 20.000 de euro, urma să fie achitată de clubul din Mediaş la finalul lunii aprilie, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Un produs Blogger.