FOTO - Premieră: Prima ediție a Festivalului Romilor, la Tîrnava




Sâmbătă, 18 iunie 2016, a avut loc prima ediție a evenimentului "Festivalul Romilor" la Tîrnava, organizat de Partida Romilor Pro Europa, organizația județeană Sibiu, în colaborare cu Primăria Comunei Tîrnava. Terenul sintetic din localitate a găzduit un campionat de fotbal puternic, la care s-au înscris echipe din localitățile Moșna, Dârlos, Copșa Mică, Laslea, Dumbrăveni și Tîrnava. Un număr total de 12 echipe s-au luptat pentru titlul de campion, din care șapte au fost din comuna noastră.
Pe primele trei locuri s-au clasat echipele din Tîrnava, iar poziția cu numărul IV a fost câștigată de orașul Copșa Mică. Publicul prezent (aproximativ 400 de persoane), a fost recompensat de organizatori cu câte o porție de ceaun, pregătit de bucătari profesioniști.
În urma discuțiilor purtate între președintele organizației județene "Partida Romilor Pro Europa" (Petru Duca), președintele organizației locale (Biri Adrian) și reprezentantul Primăriei Tîrnava (Pleiner Norbert), s-a stabilit ca acest eveniment să fie cuprins în programul cultural al Comunei Tîrnava și să fie organizat în fiecare an, aceasta fiind prima ediție.
Un produs Blogger.