FOTO: Centru social la biserica din Cimitirul Ortodox Mediaș. Cantină socială pentru sărmani și spațiu pentru tineri



Doi ani de lucrări, doi ani de investiții, doi ani în care enoriașii bisericii, dar și mai multe firme din Mediaș au contribuit cum au putut mai mult. Este pe scurt, povestea unui centru social ridicat lângă Biserica Ortodoxă "Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfinții Mărturisitori Transilvăneni". Preotul Flaviu Fleșer alături de enoriații inimoși au încercat din răsputeri și au reușit ridicarea unei clădiri care va fi folosită atât în scop educativ, cât și umanitar. Imobilul este dedicat, într-una din camere, activităților educative pentru tinerii care frecventează biserica și unde, îndrumați de două educatoare, aceștia confecționează diferite obiecte pe care apoi le vând, iar cu banii obținuți organizează acțiuni umanitare la diferite unități din municipiul Mediaș. Ultima acțiune de acest fel a fost organizată în Duminică Floriilor, când după slujbă a fost organizat Bazarul de Florii cu lucruri confecționate de copiii care frecventează biserica, iar banii obținuți au fost donați familiei unui tânăr din Mediaș, grav bolnav.
Componenta socială a centrului social de la biseriva din cimitirul Mediaș se constituie dintr-o cantină unde pentru început va fi asigurată masa de prânz unui număr de 10 medieșeni nevoiași. Întregul centru social urmează să fie sfințit în luna octombrie, valoarea investiției fiind de câteva zeci de mii de euro.
Un produs Blogger.